Concert şi voie bună, în seara dintre ani, la Târgul de Crăciun
Concert şi voie bună, în seara dintre ani, la Târgul de Crăciun, organizat de Guvern, în centrul Capitalei. Din cauza restricţiilor anti-COVID, sărbătoarea a durat doar trei ore. Printre vizitatorii târgului am întâlnit câteva familii, care, în pofida de frigului şi ploii, au ținut să iasă la plimbare.
”Eu sunt după serviciu și, iată, am venit acasă, apoi am ieșit… - Mereu trebuie atenție și timp, în special în aceste clipe, în ajunul anului nou. Să ne luăm rămas bun de la toate relele care au fost în anul acesta.”
Alţi oameni au făcut chiar sute de kilometri pentru a se putea bucura de magia sărbătorilor alături de cei dragi.
”– Cum sărbătoriți anul acesta? – Cu familia, dar am ieșit să luăm o gură de aer pentru că e atmosferă foarte frumoasă. Am venit de peste hotare anume pentru seara de azi, ca să sărbătorim cu familia și suntem foarte fericiți.”
”La mulți ani tuturor și multă sănătate în anul care urmează ca să putem înfrunta toate provocările pe care le avem!”
În seara dintre ani, oamenii ne-au mărturisit că cel mai mult își doresc să scape de pandemie ca să poată reveni la viața normală.
”Să fie un an pașnic… - Să fie pace, sănătate și să scăpăm de covid!”
”Doresc sănătate la toți și toate cele bune. Pincipalul sănătate și să ne lase COVID-ul în pace, să mai putem sa ne plimbăm, să mergem la munte, la mare, asta îmi doresc.”
”Le doresc tuturor sănătate, în primul rând, iar în al doilea rând să fie pace în toată lumea și sa avem parte de dragoste. Fiecare de ce are nevoie!”