Concluzie finală: Explozia din Volgograd din această dimineaţă a fost provocată de un terorist sinucigaş
Un troleibuz a fost spulberat, în această dimineaţă, la Volgograd. 14 oameni şi-au pierdut viaţa, iar 28 au ajuns la spital. Printre răniţi este şi un copil de numai un an. Ancheta a stabilit deja că e vorba de un atac sinucigaş, iar puterea exploziei a fost de 4 kilograme de trotil.
Autorităţile au confirmat că este vorba despre un atentat terorist şi au deschis o anchetă penală. Troleibuzul a fost spulberat de suflul exploziei, care a spart şi geamurile clădirilor din apropiere. Zona a fost încercuită de oamenii legii, iar transportul a fost deviată pe alte străzi. La locul atacului au fost mobilizate aproape 500 de persoane şi 100 de unităţi de tehnică specială.
Prim-ministrul Moldovei Iurie Leancă i-a trimis omologului său rus, Dmitri Medvedev, un mesaj de compasiune, în legătură cu atentatele din Volgograd.
"Eram la staţie, acolo, peste drum. Am văzut cum venea troleibuzul şi a explodat. M-am repezit imediat să ajut oamenii de acolo", a spus un bărbat.
"Uitaţi-vă, troleibuzul este acolo. Nu a rămas nimic din el", a spus o femeie.
"Toţi răniţii sunt în stare destul de gravă. Este vorba despre arsuri, diferite traumatisme, cum se întâmplă de obicei în cazul exploziilor", a declarat ministrul Sănătăţii din Rusia, Veronika Skvorţova.