Concurent pentru Sarkozy: Fostul premier al Franţei va candida la alegerile prezidenţiale
Preşedintele francez Nicolas Sarkozy mai are un rival la alegerile de anul viitor. Este vorba despre fostul premier şi ministru de Externe al Franţei Dominique de Villepin, care şi-a anunţat intenţia de a participa la scrutinul prezidenţial.
Villepin este indignat de măsurile de austeritate impuse de autorităţi şi consideră că ţara sa promovează interese străine. Contracandidatul lui Sarcozy crede că, pentru o guvernare eficientă, este nevoie de mai mult curaj în acţiuni.
Dominique de Villepin a fondat recent Mişcarea Republica Solidară şi este un vechi concurent al actualului preşedinte francez.
Anterior, intenţia de a candida la prezidenţialele de anul viitor şi-a anunţat-o şi reprezentantul opoziţiei socialiste, Francois Hollande.