Concurenţi din 10 ţări, inclusiv şi din Moldova au participat la Cupa Europei la luptele aeriene de la Vadul lui Vodă
Competiţia aparatelor de zbor în miniatură a continuat astăzi la Vadul-lui-Vodă. În lupta aeriană au participat concurenţii din 10 ţări printre care şi zece reprezentanţi ai ţării noastre. Cupa Europei la lupte aeriene a fost cîştigată de Chehia. Pe locul doi s-a clasat Slovaсia, iar a locul trei a fost ocupat de Belorusia. Moldova a ocupat locul şapte.
Cei care au venit la eveniment spun că sunt multumiţi de nivelul de organizare şi susţin reprezentanţii ţării noastre. Printe cei care apreciază evoluarea moldovenilor la acest concurs sunt şi oaspeţii din străinătate.
"Organizarea este foarte bună. Eu am venit să-mi susţin feciorul şi nepotul", a spus o femeie.
"Este foarte bine. Am fost deja la astfel de eveninimente, dar aici suntem pentru prima dată. Este organizat foarte bine", a afirmat o persoană.
Avioanele sunt copii exacte ale aparatelor de zbor folosite la începutul şi mijlocul secolului XX. Sunt mai mici de 12 ori şi cântăresc aproximativ un kg. Campionatul european la lupte aeriene s-a desfăşorat pentu prima dată în ţările CSI.