Concurs inedit în capitală! Opt designeri autohtoni au luptat pentru premiul "Rochia Anului" (VIDEO)
Un concurs inedit s-a desfăşurat astăzi, în capitală, între designerii vestimentari. Ei au prezentat rochii de diferite modele. Autoarea celei mai elegante ţinute vestimentare, Nadia Gudumac, a câştigat premiul "Rochia Anului". Totodată, ea a obţinut dreptul de a participa la concursul "Rochia Lumii" din România.
Câştigătoarea concursului spune că a creat această rochie anume pentru seara de Revelion. În luna februarie a anului viitor, ţinuta va fi prezentată la concursul internaţional din România "Rochia Lumii". Acest model poate fi găsit şi în magazinele din Capitală la un preţ de aproape 4.000 de lei.
"Am depus foarte mult efort, m-am gândit în primul rând la femeie, cum este ea. Este o rochie din colecţia nouă. Este din catifea, folosită în detalii pentru ieşi şi mai mult în evidenţă", susţine designerul vestimentar Nadia Gudumac.
Opt designeri autohtoni au luptat pentru primul loc. Aceştia au încercat să impresioneze publicul şi juriul prin originalitate şi eleganţă.
"Particip în cadrul acestui concurs cu două ţinute, care fac parte din colecţia de licenţă. Sunt două rochiţe pictate manual şi brodate manual", spune designerul vestimentar Irina Madan.
"Rochiile sunt confecţionate din materiale naturale. Ceea ce mă deosebeşte pe mine este faptul că în fiecare vestimentaţie încerc să pun elemente croşetate", susţine designerul vestimentar Elena Grati.
"Am creat modelele în timp de două săptămâni. Ne-am străduit foarte mult. Iar această ultimă rochie am croit-o chiar noaptea trecută", afirmă designerul vestimentar Ludmila Storojuc.
Concursul "Rochia anului" a fost organizat în premieră în Republica Moldova de o agenţie de modeling.