Concursul Național "Vinul Moldovei". 60 de companii vitivinicole din țară vor prezenta mostre de vin pentru jurizare
Cea de-a II-a ediție a Concursului Național „Vinul Moldovei” se va desfăşura la Chişinău. Evenimentul va avea loc pe 9 și 10 noiembrie, unde 60 de companii vitivinicole din țară vor prezenta 294 de mostre de vin pentru jurizare.
Potrivit "Wine of Moldova", mostrele vor fi jurizate de experții vinicoli din țară, dar și de specialiști de peste hotare, care vor veni la Chișinău din România, Țările de Jos, Coreea de Sud, Germania, Polonia, Georgia, Cehia și Slovacia.
"Câștigătorii concursului vor fi premiați în cadrul Vernisajului Vinului, care va avea loc pe 15 decembrie la Palatul Republicii. Așteptăm cu nerăbdare rezultele, ca să aflăm care sunt cele mai bune vinuri moldovenești, vinuri pe care vom avea ocazia să le savurăm pe deplin la Vernisajul Vinului", se arată în comunicatul emis de Wine of Moldova.
De asemenea, Wine of Moldova menţionează că, concursul Naţional „Vinul Moldovei” este dedicat vinurilor produse din soiuri autohtone, vinurilor produse din soiuri noi de selecţie moldovenească, vinurilor obţinute prin asamblarea acestora cu cele din soiuri europene, vinurilor de cupaj obținute din asamblarea soiurilor europene, precum și băuturilor spirtoase de origine vitivinicolă.
ANUNŢ! Dragi cititori Publika.MD, vă informăm că puteţi accesa ştirile noastre pe publika.media (https://publika.media/). Fiţi alături de noi pentru a afla informații proaspate, corecte, obiective. Ne găsiţi şi pe pagina de Facebook Publika, dar şi pe canalul de Telegram (https://web.telegram.org/k/#@publikatv).