Condamnarea la închisoare a ex-ministrului Papuc, dezbătută la "Ţara lui Dogaru". Ce au opinat invitaţii
Decizia Curţii de Apel, care l-a condamnat la închisoare pe fostul ministru de Interne, Gheorghe Papuc, ridică mai multe semne de întrebare. Totuşi, partea bună este că aceasta îi va pune în gardă pe cei care deţin astăzi funcţii publice. Subiectul a fost discutat la emisiunea "Țara lui Dogaru".
''Foarte rar se întâmplă când după pronunțarea sentinței de condamnare la arest nu se produce cu ridicarea condamnatului. S-a procedat atipic, or practica obișnuită în 99 de cazuri la sută este atunci când se pronunță sentința de condamnare cu privațiune de libertate persoana este ridicată, săltată din sala de judecată'', a comentat juristul Ion Dron.
Unii invitați consideră că decizia nu face nici pe departe lumină în dosarul 7 aprilie.
''Foarte multe lucruri nu au fost luate în considerare, foarte multe cazuri concrete pe care le-am auzit nu au fost luate în considerare, au fost închise pur și simplu, clasate dosarele respective. Persoanele au fost reduse la tăcere, care o parte au fost nevoiți să plece din țară", a spus Ludmila Popovici, directorul executiv al Centrului de Reabilitare a Victimelor Torturii "Memoria".
Alţii cred că sentința magistraților va produce şi unele efecte pozitive.
''Sunt anumite semnale că se produc anumite schimbări în instituțiile noastre. Această hotărâre trimite anumite semnale în societate și chiar și persoanelor care sunt la putere. În viitor pentru anumite fapte ilegale poți fi tras la răspundere", a afirmat Andrei Briceac, preşedintele Institutului de Justiţie Civilă.
Fostul ministru de Interne Gheorghe Papuc a fost condamnat la patru ani de detenţie cu executare, iar fostul comisar al capitalei Vladimir Botnari - la doi ani de închisoare cu suspendare în dosarul 7 aprilie 2009. Sentința integrală, dar și motivația urmează să fie pronunțate în data de 19 februarie.