CONDAMNAT la ani grei de închisoare. Un bărbat din Anenii Noi a agresat sexual trei minori
Embed:
Un locuitor al oraşului Anenii Noi a fost condamnat la 18 ani de închisoare pentru că a agresat sexual trei minori.
Potrivit procurorilor, în 2012, bărbatul, în vârstă de 55 de ani, ademenea copiii în locuinţa sa sub pretextul că le va oferi un loc de muncă ocazional.
Minorii erau din familii nevoiaşe şi îşi făceau studiile la o şcoală profesională din apropiere. Condamnatul le dădea copiilor băuturi alcoolice, după care îi hărţuia sexual.
Poliţia a aflat despre acţiunile agresorului după ce una dintre victime a povestit totul profesorului său.
Sentinţa este cu drept de atac.