Condamnaţi la închisoare pentru trafic de copii
Cinci persoane au fost condamnate la închisoare, de Judecătoria Centru, pentru trafic de copii. Totodată, trei moldoveni au primit câte 10, 11 şi, respectiv, 18 ani de închisoare.
Astfel, cetăţeanul Italiei şi cel al Norvegiei au fost condamnaţi la cîte 21 de ani de detenţi.
Potrivt oamenilor legii, capul reţelei este cetăţeanul norvegian. În 2010 el ar fi lansat un site pentru homosexuali, unde plasa poze cu minori din Moldova, pe care-i racola din toată ţara.
"Centrul pentru Combaterea Traficului de persoane este cel care se ocupă cu traficul. Au fost foarte multe nereguli, falsuri şi extorcări",a menţionat Oleg Seviţki, condamnat.
Cetăţeanul italian a fost găsit vinovat de abuz sexual şi racolare a minorilor. Avocaţii lui declară că vor contesta decizia.
"El, de fapt, se ocupa cu turismul sportiv, el mergea şi aduna copiii superdotaţi pe care urma să-i înmatriculeze şi chiar a înmatriculat câţiva copii în şcoli sportive din Chişinău", a declarat avocatul cetăţeanului italian, Taisia Cernit.
Cei trei cetăţeni ai Republicii Moldova, doi dintre care figurează ca membri şi prestatori de servicii sexuale, la fel se declară nevinovaţi.
"Acuzarea a cerut să spunem puţin mai mult decât instanţa a pronunţat pentru fiecare inculpat. Considerăm destul de favorabil pentru acuzare", a spus procurorul Dorin Compan.
Membrii reţelei ar fi racolat cel puţin şase băieţi cu vârsta cuprinsă între 12 şi 14 ani. Deocamdată nu se cunoaşte numărul persoanelor care au beneficiat de serviciile sexuale ale copiilor. Oamenii legii spun că printre clienţi era şi un fost deputat elen care, în prezent, este cercetat penal în Grecia. El s-a aflat pe teritoriul ţării noastre în calitate de consilier din partea Uniunii Europene în cadrul Ministerului Economiei.