Condiţii de groază în căminele studenţeşti din Bălţi. Haine în cutii şi perdele în loc de uşi
Stau îngesuiţi câte patru în camere pentru două persoane, îşi păstrează hainele în cutii pentru că nu au mobilă, iar ca să facă baie, trebuie să stea la coadă ore în şir. Este vorba despre povestea studenţilor Universităţii de Stat din Bălţi, cazaţi într-un cămin al instituţiei. Tinerii susţin că deşi în acest an taxa pentru cazare a crescut cu aproape 300 de lei, condiţiile s-au înrăutăţit.
"Din lipsa de mobilier am fost nevoiţi să improvizăm. Acest dulap care l-am primit fără uşi. Am adus o bucată de material de acasă şi am astupat ca să nu se vadă hainele", a declarat un student.
Din cauza că nu au mobilă, studenţii cazaţi în unul din căminele Universităţii din Bălţi sunt nevoiţi să împrovizeze sau să-şi păstreze lucrurile în cutii.
Unii studenţi spun că nu ajung scaune, astfel, la patru persoane sunt doar două scaune.
"Uitaţi-vă, ţinem hainele în cutii. De ce? Deoarece dulapurile sunt pline şi nu avem unde, în dulapul cel mare am pus hainele groase şi produsele alimentare, că doar n-o să le păstrăm sub pat", a menţionat o studentă.
Mai mult, ca să facă baie, studenţii stau la coadă ore în şir. Cei peste 200 de tineri cazaţi în cămin au la dispoziţie doar trei cabine de duş.
"Pentru toate 235 de persone avem doar trei duşuri. Trebuie să stăm în rând ca să facem o baie adecvată, ca să nu ne băim în cameră", spun locatarii căminului.
În acelaşi timp, studenţii spun că plata s-a majorat, dar condiţiile sunt aceleaşi, poate chiar şi mai rău. "Nu ştim pentru ce plătim atâţia bani. Duşul, dormitor, bucătărie şi cameră de zi asta tot este într-o cameră şi stăm patru oameni".
În căminul "Meridian" al Universităţii de Stat din Bălţi sunt cazaţi peste 220 de studenţi. Taxa de cazare pentru un an de studii este de 2.100 de lei.
- Vezi cât vor scoate din buzunare studenţii pentru a achita un loc de cazare în cămin
- Forfotă şi îmbulzeală în gări: Studenţii revin în Capitală VIDEO
- Studenţii sunt dezamăgiţi de condiţiile din cămine și spun că vor face singuri reparație în camere
- Zece cămine ale Universităţii de Stat din Moldova au rămas fără apă caldă