Condiții de muncă mai bune pentru polițiștii din Căușeni. Cum arată sediul inspectoratului după renovare
Poliţiştii din oraşul Căuşeni vor lucra de azi în condiţii mai bune. Clădirea în care își desfășoară activitatea oamenii legii a fost complet renovată. Costul lucrărilor se ridică la 2,7 milioane de lei. Sediul de 350 de metri pătraţi e dotat cu mobilier, tehnică modernă, reţea wi-fi şi o bucătărie.
Valentin Gârba este poliţist în Căuşeni şi în vechiul sediu împărţea cu mai mulţi colegi un birou de câţiva metri pătraţi. Acum, lucrurile s-au schimbat.
"De când activez aşa condiţii nu au fost. Înainte erau cu totul alte condiţii. Birourile erau mai mici. Acum o să fim toţi într-un birou, în schimb acum biroul este mare şi luminos", a declarat Valentin Gârba, inspector de sector.
De noile condiţii beneficiază nu doar pentru poliţişti, ci şi cetăţenii care vor călca pragul instituţiei.
"Începem din exterior, cu pandusul pentru persoanele cu dizabilități sau persoanele cu vârsta înaintată, are posibilitatea să se ridice. Dacă vedeți aici este și o sală de așteptare unde sunt scaune pentru așteptare, este biroul ofițerului de sector unde persoanele pot fi deservite fără întârziere", a menționat Ion Gogu, Șef de sector, sectorul de poliție nr 1.din Căușeni.
Autorităţile locale susţin că astfel va creşte încrederea cetăţenilor în oamenii legii.
"Poliția va avea posibilitatea să activeze mai deschis, mai transparent cu cetățenii. Sunt polițiști calificați au un profesionalism foarte înalt", a zis Grigore Repeșciuc, primarul oraşului Căuşeni.
"Odată cu construirea acestui edificiu și mai mult vor fi alături de cei care au și mai mult nevoie de serviciile lor. Totdeauna când avem probleme le rezolvăm împreună cu dumnealor."
"Mă bucur mult că va fi așa un sector unde ne putem apropia și să hotărâm întrebările noastre din sate, oraș și raion. "
La inaugurarea sectorului de poliţie a participat şi mama şefului Inspectoratului General al Poliţiei, Alexandru Pînzari, care locuieşte în oraşul Căuşeni.
"Cum era, nici nu mai seamănă", a spus Vera Pînzari, mama şefului IGP.
Potrivit lui Alexandru Pînzari, noul sector va asigura cetățenilor acces liber și transparent la servicii polițienești de calitate.
"Ne dorim să implementăm principii ale activității polițienești comunitare, ceea ce presupune o atitudine mai prietenoasă, mai pe necesitățile cetățenilor", a declarat Alexandru Pînzari, şeful IGP.
Sectorul de poliţie nr. 1 din oraşul Căuşeni, care are 18 angajaţi, a fost renovat cu sprijinul Guvernului american în cadrul Strategiei de Dezvoltare a Poliţiei. 2 sectoare din Capitală şi unul din raionul Sângerei au mai fost renovate prin acelaşi program. Următorul obiectiv va fi sectorul de poliţie din Soroca.