Condiţii de supraveghere maximă la BAC. Află ce sancţiuni prevede Ministerul Educaţiei pentru fraude
Sesiunea de bacalaureat din acest an se va desfăşura în condiţii de supraveghere maximă. Candidaţii vor fi monitorizaţi de camere video şi vor fi verificaţi cu detectorul de metale. În cazul fraudării de către absolvenţi a unei probe, comisiile de examinare le vor anula notele la toate celelalte examene susţinute.
Nici în acest an, candidaţii la bac nu vor avea voie să intre cu telefonul mobil în sala în care vor fi susţinute probele.
Elevul are voie să intre în sala de examen doar cu buletinul de identitate şi pixul cu mina albastră. Absolvenţii nu au voie să intre în sală cu telefonul mobil, cu microcăşti sau cu alte obiecte, care pot fi folosite drept surse de inspiraţie.
De asemenea, cei care vor dori să obţină diploma de bac vor trebui să întrunească un punctaj mai mare. Pentru a obţine nota de promovare la test, candidaţii vor trebui să răspundă corect la cel puţin 30 la sută din întrebări, faţă de 25 la sută, cum a fost în 2013.
În cazul în care vreun elev va da de bănuit observatorului că ascunde ceva, acesta ar putea fi verificat cu detectorul de metale.
Guvernul a aprobat anterior modificări la Codul Penal, care prevăd amenzi pentru publicarea testelor de bacalaureat pe internet. Deocamdată, aceste modificări nu au fost votate de Parlament.