CONDIŢII EXTREME. Un maraton în jurul lumii a fost câştigat de doi americani
Una dintre cele mai dure întrecerei din lume s-a desfăşurat pe toate continentele timp de şapte zile. 15 amatori de senzaţii tari au alergat în total 300 de kilometri pe cele şapte continentele. Ei au mâncat şi au dormit în avion.
La ediţia din acest an a World Marathon Challenge au participat 11 bărbaţi şi 4 femei.
Întrecerea a început în Antarctida, la temperaturi care au variat între -5 și -10 grade Celsius.
După această cursă, participanţii au ajuns în Chile, după care la Miami. În Europa, maratoniştii au alergat la Madrid.
După evoluţia în capitala Spaniei, sportivii au participat la curse în Maroc şi Dubai. Ultima destinaţie a fost Australia. Concurenţii au trecut linia de sosire la Sydney.
Câştigătorul maratonului masculin a devenit marinarul din Chicago, Daniel Cartica, iar în competiţia feminină s-a impus Becca Pizzi, o operatoare din statul american Massachusetts.
În total, participanţii au alergat aproape 300 de kilometri pe toate continentele și au călătorit în jurul lumii aproape 40 mii de kilometri. Timp de şapte zile ei au dormit şi au mâncat în avion, în timp ce se deplasau de pe un continent pe altul.