Condiţii mai bune pentru copiii din secţia arsuri a spitalului "Emilian Coţaga". Au fost instalate aparate de aer condiţionat şi s-a amenajat un teren de joacă
Embed:
De vara viitoare, copiii cu arsuri internaţi în spitalul "Emilian Coţaga" vor avea parte de condiţii normale şi nu vor fi nevoiţi să îndure dureri insuportabile din cauza caniculei. Pe holurile secţiei au fost instalate aparate de aer condiţionat, iar geamurile au fost acoperite cu jaluzele. Banii au fost colectaţi de o organizaţie de caritate, care a reuşit să amenajeze şi un teren de joacă în curtea instituţiei.
Copii aşteptau cu sufletul la gură să se dea în leagăne şi pe tobogan:
"Aici nu-i prea distractiv şi vom mai avea loc de joacă, să mă distrez. O să mă rotesc la roată".
"Ce îţi place cel mai mult aici? -Roata! - De ce? - Pentru că se roteşte foarte tare".
Organizaţia de caritate a reuşit să colecteze 100 de mi de lei. Banii au fost suficienţi pentru patru aparate de aer condiţionat şi opt jaluzele.
"În condiţiile vară 40-45 de grade care erau, era insuportabil. Avem posibilitatea de îmbunătăţire a condţiilor aerului în perioada atât rece a anului, cât şi în perioada de vară. S-a îmbunătăţit condiţiile atât sanitare, cât şi a copiilor care se află în staţionar", a declarat Vasile Tomuz, vicedirector Spitalul pentru copii "Emilian Coţaga".
"După vizita care le-am făcut-o copiilor din secţia de combustii, am suportat singură pe pielea mea căldura care era de 45 de grade probabil vara şi mi-am dat seama că ei nu au nevoie doar de jucării", a spus Svetlana Sainsus, cofondator platforma caritate.md.
Părinţii micilor pacienţi sunt foarte mulţumiţi de schimbări:
"Putem să regulăm lumina în primul rând pentru copii. Copiii poate nu vor mai simţi aşa durere cum o simt."
"Să dea Dumnezeu să nu mai ajungă nimeni în această secţie, dar în orice caz e foarte plăcut. Copilul are unde se juca".
În fiecare an, în secția de arsuri sunt internați peste 700 de copii din toată țara.

aparate de aer condiţionat, copii, leagăne, organizaţie de caritate, secţia arsuri a spitalului, spital, tobogantoate TAG-urile
Social
Social