Condiții mai bune pentru elevi! Cantina liceului Academia Copiilor a fost renovată capital
Embed:
Cantina liceului "Academia Copiilor" din Capitală instituţiei a fost dată în exploatare după ce a fost renovată capital. 600 de copii vor lua de acum masa în condiţii civilizate, după ce blocul alimentar a fost dotat cu tehnică performantă pentru pregătirea şi pentru păstrarea bucatelor. Primăria Chişinău a alocat în acest sens peste două milioane de lei.
"Director: -Cum e aici?
Elev: -Cantina e nouă, frumoasă, spaţioasă.
Director: -Ce trebuie să fie la cantină acum?
Elevii: -Linişte şi să ne comportăm frumos la masă."
Copiii spun că până acum erau nevoiţi să vină cu mâncare la pacheţel şi să ia masa în sălile de curs. Acum situaţia s-a schimbat.
"Mâncarea este foarte gustoasă şi îmi place foarte mult. Şi designul cantinei este unul modern şi cu stil. Anterior, noi luam masa în clasă."
"Este foarte modern acum în comparaţie cu cea care a fost până acum. Acum totul s-a schimbat, este mai modern şi mai frumos"
Potrivit directorului instituţiei, cantina nu mai fusese reparată de aproape 40 de ani.
"Ne-am dezis de serviciile de alimentaţie a combinatului şcolar. Asta mi-am dorit eu demult. Noi, din contribuţiile statului, am procurat utilajul, am procurat mobilierul, dar restul, farfurii, absolut totul, este al agentului economic", a declarat Nina Horjan, directorul liceului.
Tot în incinta cantinei, copiii vor putea procura sucuri, biscuiţi sau fructe. Achitarea se va putea face cu cardul, prin intermediul unui terminal de plată. Iniţiativa directorului instituţiei a fost salutată de părinţi.
"Părinţii sunt de acord, marea majoritate, să emită încă un card bancar la contul existent în banca părinţilor. Cardul se emite pentru copil, se pune limita de extragere a banilor şi copilul ar putea să achite, aici, singur, mâncarea pe care o consumă", a menționat Ina Lovațcaia, preşedintele Asociaţiei de Părinţi.
La evenimentul de inaugurare a cantinei a participat şi primarul general interimar al municipiului Chişinău, Ruslan Codreanu.
"A fost o investiţie prioritară pentru noi. Eu cred că două milioane de lei, investiţia cu tot cu utilaj se merită pentru că vorbim de copii, de confortul copiilor şi de o alimentaţie sănătoasă", a declarat Ruslan Codreanu, primar general interimar al municipiul Chişinău.
Liceul "Academia Copiilor" din sectorul Centru al Capitalei este prima instituţie de învăţământ în care s-au făcut investiţii capitale pentru renovarea cantinei.

- Pregătirile pentru BAC sunt în toi. UTM organizează al 4-a an consecutiv CURSURI GRATUITE de pregătire pentru viitorii săi studenţi
- Venirea primăverii SĂRBĂTORITĂ şi de românii de la Cernăuţi. Oaspeţii oraşului şi oamenii din stradă au primit mărţişoare ÎN DAR
- STUDIU: Nouă din zece copii de vârstă şcolară folosesc cu regularitate cuvântul stres
- MINIVACANŢA DE PRIMĂVARĂ. Elevii au patru zile libere, de azi până în 11 martie