Condiţii mai bune pentru mamele cu cărucioare, biciclişti, dar şi persoanele cu dizabilităţi. Consiliul Municipal Chişinău a votat unanim alocarea a 3,5 milioane de lei pentru construcţia unei rampe la scările din parcul Valea Morilor.
Lucrările vor avea loc concomitent cu cele de reabilitarea a scărilor. Anterior, Primăria Bucureşti a oferit Chişinăului un grant de un milion de euro pentru reconstrucţia scărilor de granit.
Lucrările ar urma să fie încheiate la anul. Tot astăzi, Consiliul Municipal a alocat 300 de mii de lei pentru instalarea în clădirea Primăriei a unui ascensor pentru persoanele cu dizabilităţi.