Condiţii mizerabile la căminele din Leova. Instituţia nu are suficienți bani pentru a oferi elevilor un trai decent (FOTO)
Fără prize, apă caldă şi pereţi plini de mucegai. În astfel de condiţii sunt nevoiţi să trăiască elevii de la căminul şcolii profesionale din Leova. Directorul instituției de învățământ spune că nu are suficienți bani pentru a oferi elevilor un trai decent, iar astfel, copiii sunt nevoiţi să stea în condiţii mizerabile.
Ion Ţurcanu, în vârstă de 18 ani, este orfan şi învaţă la Şcoala profesională din Leova la specializarea de Viticultură şi Vinificaţie. Băiatul stă în acest cămin deja al treilea an, deoarece nu are bani de gazdă şi nici nu are unde pleca. El spune că vântul suflă în camere, nu au unde să facă baie, iar ca să-şi poată face mâncare, trebuie să stea cu orele la coadă până o să-l ajungă rândul.
"Lumina este stinsă la ora zece, băieţii nu dovedesc să facă mâncare, frig în cămin, sunt condiţii pur şi simplu mizerabile. Nu avem baie, unde să facem o baie normal".
În aceeaşi situaţie sunt şi ceilalţi elevi cazaţi în cămin.
"Condiţiile din cămin sunt foarte rele, la general. La mine în camera nu a ajuns apă, dar sunt camera în care a curs şi au început să mucegăiască pereţii".
"Ne deranjează geamurile, în primul rând, că intră frig şi bate vântul şi e frig în camera."
"Cu ligheanul ne spălăm, aducem apă, ne spălăm şi ducem apa jos".
Copiii spun că zilnic sunt nevoiţi să stea la coadă ore întregi pentru a face mâncare la una din cele trei plite electrice de care se folosesc 68 de elevi de pe întreg etajul. Iar uneori sunt nevoiţi să se culce flămânzi, din cauză că este prea târziu şi nu-i mai ajunge rândul.
"Hai fetelor, mai aveţi mult aici, că eu tot am de gând să-mi fac mâncare".
"Este rând, câteodată sunt ocupate toate, trebuie să aştepţi şi nu te ajunge rândul şi mănânci cartoafe crude".
Directorul Școlii Profesionale din orașul Leova recunoaște că unele camere necesită reparații capitale, doar că acesta nu dispune de resurse financiare.
"Suntem toţi un pic, nu că revoltaţi, dar mai degrabă îngrijoraţi de situaţie. Vorbim cu antreprenorul, ei deja sunt aici şi sper că înţeleg seriozitatea. Noi le spunem elevilor că mâine, că mâine, dar ei simt pe pielea lor că suferă, dar noi radical nu putem să schimbam", a spus Nicolae Basarab, directorul Şcolii Profesionale din Leova.
În căminul Şcolii Profesionale din Leova sunt cazaţi 150 de elevi. Aceştia achită câte 40 de lei pe lună.