Condiții noi privind emiterea certificatului de urbanism și a autorizației pentru lucrările de interes național
Regulamentul de emitere a certificatului de urbanism pentru proiectare și a autorizației de construire sau desființare pentru lucrările de utilitate publică de interes național a fost aprobat de Guvern.
Documentul aprobat stabilește reguli clare de autorizare a lucrărilor de proiectare sau executare a construcțiilor de utilitate publică de interes național şi va permite evitarea suprapunerii amplasării obiectelor pe același teritoriu.
În lista lucrărilor de proiectare sau executare a construcțiilor de utilitate publică de interes național sunt incluse lucrările de salvare şi protejare a valorilor cultural-artistice şi istorice, lucrările de reconstrucţie a centrelor urbane și a zonelor locative şi industriale. De asemenea, sunt cuprinse lucrările de pregătire a terenurilor pentru construcţia de locuinţe din fondul de stat, precum și pentru edificiile din sistemul de învăţământ și de sănătate.
Astfel, pentru obţinerea certificatului de urbanism, în cazul intervenţiilor la monumentele de istorie, artă şi arhitectură, beneficiarii urmează să prezinte schiţa proiectului, avizată de arhitectul şef al unităţii administrativ teritoriale şi de Consiliul Naţional al Monumentelor Istorice. În acelaşi timp, pentru a obţine o autorizație de construire urmează să fie prezentate o serie de documente, printre care: planul de executare a lucrărilor şi avizele de la autorităţile vizate, inclusiv cele eliberate de autoritățile publice locale pe teritoriul cărora va fi amplasat edificiul.
Certificatul de urbanism și autorizația de construire sau desființare pentru lucrările de utilitate publică de interes național vor fi emise de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor.
- Se află ilegal pe teritoriul Primăriei Chişinău. Despre ce direcţie municipală e vorba
- Vladimir Voronin: PLDM pune condiții PDM-ului ca să fie eliberat Vlad Filat (VIDEO)
- CMC A VOTAT: În raza Chișinăului va fi interzisă construirea benzinăriilor
- Condiții MIZERABILE la grădiniţa nr. 2 din Bălţi. Instituția riscă să rămână fără autorizație sanitară
- Şeful-adjunct al Direcţiei arhitectură şi urbanism a Primăriei, plasat în izolatorul CNA pentru 30 de zile
- Chişinăul are un nou arhitect-şef. Cine este Sergiu Borozan