Condițiile pentru a putea deține un câine s-ar putea înăspri, după ce patru copii și un adult au fost mușcați de un Rottweiler
Condițiile pentru a deține un câine s-ar putea înăspri. Totodată, s-ar putea scumpi și amenzile după ce un câine a mușcat ieri patru copii și un adult. Declaraţia a fost făcută de premierul Pavel Filip, în debutul de astăzi a şedinţei Executivului.
"Ați văzut și azi în știri despre un caz care a avut loc la Strășeni, unde patru copii și un adult au fost atacați de către un câine de rasă, un câine violent care era în afara supravegherii stăpânului.
Au fost transportați la spital, desigur că rănile fizice se vindecă întrebarea este ce se întâmplă cu psihologicul acestor copii, care vor trăi toată viața cu frica de câini.
CITEȘTE ȘI: CAZ ÎNGROZITOR la Străşeni: Patru copii și un adult, MUŞCAŢI de un câine. Un poliţist a tras focuri de armă
Și din punctul acesta de vedere, vreau să mulțumesc polițistului care a venit imediat la fața locului, a acționat foarte ferm și hotărât. Din punctul acesta de vedere, domnule ministru, vreau să transmiteți mulțumirile de rigoare, dar dincolo de aceasta trebuie să tragem o atenție deosebită ce se întâmplă în parcurile noastre unde mai știm că sunt mulți care iese la plimbare cu câinii fără botniță, fiind câini de rasă, câini care pot deveni violenți în orice clipă.
Din punctul acesta de vedere cred că trebuie înăsprite puțin condițiile pentru proprietari, dar și de creștere a amenzilor, dacă mulți din ei nu cunosc care este responsabilitatea și care pun în pericol sănătatea, dar pun în pericol și viața copiilor și a maturilor. De asta, domnule ministru de interne, vă rog să identificați care sunt soluțiile și propunerile cu care vă aștept să veniți pentru a fi aprobate", a declarat premierul Pavel Filip.
PUBLIKA.MD reamintește că patru copii și un adult au ajuns ieri la spital după ce au fost mușcați de un câine de rasă, care a fost lăsat fără supraveghere. Copiii, care se duceau la școală, au fost salvați de către un polițiștii veniți la fața locului. Polițistul a folosit arma din dotare pentru a împiedica animalul să atace și alţi trecători. Pentru că a omorât câinele, polițistul s-a ales cu o anchetă de serviciu.
- IMAGINI SFÂŞIETOARE: Un câine își așteaptă de două luni stăpânul. Stă exact în locul în care femeia a murit
- CONFLICT într-un local din Capitală. Doi tineri, escortaţi la inspectorat, unde S-AU DAT ÎN SPECTACOL (VIDEO)
- Moldovenii stabiliţi peste hotare vor putea primi pensie pentru limita de vârstă. Ce trebuie să facă beneficiarii