Condoleezza Rice şi Darla Moore sunt primele femei din clubul de golf Augusta National
După 80 de ani de existenţă, unul dintre cele mai vechi cluburi de golf din Statele Unite ale Americii, Augusta National, a inclus în componeneţa sa primele femei. Fostul secretar de stat din SUA, Condoleezza Rice, împreună cu profesoara Darla Moore, sunt cele două membre noi ale clubului de elită din oraşul Ogasta, statul Georgia.
În ultimii zece ani, mai multe reprezentante ale sexului frumos au protestat pentru că din acest club nu făcea parte nicio femeie.
"Aceasta este o noutate foarte bună. Condoleezza Rice şi Darla Moore sunt un exemplu pentru comunitatea noastră şi faptul că au fost acceptate în club este un lucru foarte bun", a declarat protestatara Allison Greene.
Clubul de golf Augusta National a fost fondat în anul 1932, iar până în prezent a adunat peste 300 de membri.