Conducerea Liceului "Petru Zadnipru" riscă să fie sancţionată. Ce nereguli a admis
Embed:
Conducerea Liceului "Petru Zadnipru" din sectorul Ciocana al Capitalei riscă să fie sancţionată, pentru că ar fi admis nereguli în desfăşurarea lucrărilor de reparaţie din instituţie. Despre asta a scris pe Facebook primarul Capitalei, Ion Ceban, care a inspectat instituţia. În acest an pentru Liceul "Petru Zadnipru" i-au fost alocaţi peste 300 de mii de lei pentru reparaţia sălii de sport şi 150 de mii pentru - spălătorie. Edilul menţionează că unele lucrări de renovare sunt făcute de mântuială, iar altele întârziere. O parte nici nu au mai ajuns însă să fie realizate.
ION CEBAN, primarul general al Capitalei:"Am dat zece zile să fie să fie remediate toate lucrările şi să fie executate calitativ în ceea ce ţine de acoperiş, pentru că aţi văzut că curge. La fel, pentru sala de sport, unde au fost alocate resurse financiare, să fie înlăturate toate acele lucruri care sunt neconforme caietului de sarcini şi, în acelaşi timp, am rugat cel târziu, până pe 12 octombrie să fie făcute lucrările care au întârziat pentru cantină."
Conducerea liceului recunoaşte că unele lucrări sunt în întârziere şi spune că vor încerca să respecte termenul dat de municipalitate.
DANIELA BANARCIUC, directorul Liceului Teoretic "Petru Zadnipru":"La reparaţia sălii de sport au fost cumva întârziate aceste lucrări, din cauza unor neclarităţi la elaborarea caietului de sarcini. Ceea ce ţine de spălătoria din cantină, a fost dat un termen pentru înlăturare."
Ion Ceban a mai anunţat că zilnic o comisie inspectează şcolile pentru a vedea cum sunt făcute lucrările de reparaţie. În acest an, din bugetul Capitalei au fost alocaţi aproape 23 de milioane de lei pentru reparaţii în şcoli.