Conducerea UTM, nevoită să ia un împrumut pentru a plăti salariile profesorilor
Foto: publika.md
Conducerea Universității Tehnice din Moldova a fost nevoită să ia un împrumut pentru a plăti salariile profesorilor. Potrivit rectorului, instituția nu dispune de resurse financiare pentru achitarea salariilor, deoarece Ministerul Educației, Culturii și Cercetării nu a transferat banii pentru luna decembrie.
"Chiar şi anul trecut banii au venit cu mare întârziere din cauza anumitor procese la Ministerul Educatei, Culturii şi Cercetării. A trebuit să atenţionăm şi fostul ministru şi prim-ministrul şi ni s-au transferat banii. A fost o procedura mai lungă, dar până la urmă banii au venit", a menţionat Viorel Bostan, rectorul UTM.
Potrivit lui Viorel Bostan, abia săptămâna trecută a fost semnat un nou contract de finanțare între universitate și minister. Pentru a-şi onora obligaţiunile salariale faţă de cele circa 2000 de cadre didactice de la UTM, instituţia a luat un credit bancar.
"Acest credit a fost aprobat şi de consiliul bancii şi de consiliul universităţii şi atunci noi am primit nişte bani, pe care i-am folosit pentru a plăti salariile pentru decembrie. Până când nu am primit niciun transfer pe cont de la Ministerul Educatiei, Culturii şi Cercetarii pentru luna decembrie, nemaivorbind de luna ianuarie", a precizat Viorel Bostan.
Am solicitat o reacţie de la şefa serviciului de presă a Ministerului Educaţiei, Doina Gafencu, care a promis că ne va răspunde în scris, dar, deocamdată, nu a făcut-o.