Condus de un pilot automat cu 240 de km/h. Audi prezintă câteva detalii despre un concept Audi RS7 (FOTO/VIDEO)
Primul Audi capabil să se conducă singur pe circuit într-un regim sportiv se prezintă într-o primă galerie de imagini și ne arată echipamentul pe care îl va folosi pentru a atinge 240 de km/h pe liniile drepte şi pentru a parcurge un tur pe circuitul Hockenheim în aproximativ două minute şi 10 secunde, scrie autostrada.md.
Primul pas a fost conceptul Audi TT S, pe baza căruia germanii au dezvoltat autopilotul în cadrul mai multor condiții extreme pentru a ajunge astăzi să lanseze conceptul Audi RS7 piloted driving, care se pilotează singur pe circuit și servește în calitate de platformă de testare a noului sistem de conducere autonomă.
Astăzi germanii ne explică modul în care funcţionează sistemul de conducere autonomă al vehiculului. Datorită folosirii unui sistem GPS foarte precis, cu acurateţe de până la un centimetru, asistat de o cameră 3D, care este într-atât de performant încât să-i permită vehiculului să se piloteze pe circuit la viteze de până la 240 de km/h, cei de la Audi vor să parcurgă circuitul Hockenheim (la etapa finală a campionatului DTM din acest an) în doar 2 minute și 10 secunde.
Noutatea pe care o va aduce conceptul Audi RS7 piloted driving va fi capacitatea de a parcurge circuitul similar unui pilot uman, fiind proiectat să urmeze trasele, să accelereze la maximum pe liniile drepte şi să frâneze folosind întreaga capacitate a vehiculului.
De ce Audi a decis să aleagă circuitul? Ulrich Hackenberg, şeful departamentului de dezvoltare al mărcii Audi, a spus că noul prototip al companiei este răspunsul lor inedit la una dintre cele mai importante tendinţe din industria auto, conducerea autonomă, care este testată de majoritatea companiilor auto (precum și de Google) în medii controlate sau în regim urban, unde tehnologia diferă foarte mult de cea necesară pentru parcurgerea unui circuit.
Așteptăm data de 19 octombrie și rezultatele prototipului, iar până atunci privim clipul și galeria foto cu minunatul RS7.
- Viitorul Honda Civic Type R, tot mai aproape de lansare. Compania a prezentat un al doilea concept (FOTO)
- Paris 2014: Audi TT Sportback Concept previzualizează o nouă versiune de caroserie TT (FOTO)
- Kia GT Concept ar putea primi o versiune de serie ce va rivaliza cu Audi A7, BMW Seria 5 GT sau Porsche Panamera