Confecţionarea plăcilor de înmatriculare pentru automobile este o afacere de milioane
Confecţionarea plăcilor de înmatriculare pentru automobile este o afacere care aduce anual peste 20 de milioane de lei. Opt la sută din această sumă revin Întreprinderii de stat "Registru", care eliberează numere de înmatriculare.
Pe parcursul anului trecut, Întreprinderea de Stat "Registru" a eliberat peste 60 de mii de plăci de înmatriculare. Preţul unei plăci pentru automobile este de 390 de lei. Din această sumă, opt procente, sau 31 de lei, este comisionul perceput de compania de stat.
Întreprinderea percepe o taxă de 17 lei de pe urma eliberării plăcilor pentru remorci şi de 10 lei - pentru eliberarea plăcilor pentru motociclete. În total, în urma confecţionării plăcilor pentru automobile, producătorul obţine aproximativ 20 de milioane de lei. Iar aproape un milion de lei este câştigul din confecţionarea plăcilor pentru remorci şi motociclete.
În primele şase luni ale acestui an, în Moldova au fost eliberate peste 20 de mii de plăci de înmatriculate pentru maşini, în valoare de peste 10 milioane de lei. Iar aproximativ jumătate de milion de lei au fost încasaţi de pe urma eliberării plăcilor pentru remorci şi motociclete.