Conferinţa pentru Politici de Securitate debutează astăzi
Conferinţa pentru Politici de Securitate de la München debutează astăzi, pe fundalul tulburărilor din Orientul Apropiat. Reuniunea a ajuns la a 47-a ediţie şi este unul dintre cele mai importante evenimente din lume de acest fel.
Timp de trei zile, în Germania, cei mai importanţi specialişti din domeniul militar, politicieni de rang înalt, precum şi reprezentanţi ai industriei de armament vor discuta despre problemele actuale pentru securitatea internaţională.
Astfel, pe lângă protestele din lumea arabă, pe agenda Conferinţei figurează relaţiile militare dintre Statele Unite şi Rusia, precum şi situaţia din Afganistan. Delegaţia americană va fi condusă de secretarul de Stat, Hillary Clinton, iar cea rusă îl va avea în frunte pe ministrul de Externe, Serghei Lavrov.
Cei doi vor finaliza procedura de intrare în vigoare a tratatului pentru reducerea armelor ofensive strategice START 2, prin schimb de documente ratificate.