Confirmat: Câinii pot recunoaşte o persoană rea
Când vrei să îți iei un animal de companie te gândești, de obicei, la o pisică sau un câine, dar dacă nu te-ai decis încă iată o nouă descoperire științifică ce te va ajuta, scrie feminis.ro.
Un studiu recent arată clar cum câinii analizează cât de mult te poți baza pe o persoană și dacă poți avea sau nu încredere în cineva.
Studiul a fost condus de Akiko Takaoka de la Kyoto University din Japan, care a vrut să știe împreună cu colegii săi dacă un câine mai are încredere în persoana care l-a mințit. Cercetătorii au împărțit experimentul în trei părți, pentru a afla dacă un câine înțelege că persoana respectivă este sau nu de încredere. Cercetătorii susțin că acest studiu este foarte important în studierea comportamentului animalelor, iar un alt om de știință, de data aceasta de la University of Bristol, John Bradshaw, a susținut că în ceea ce privește câinii, aceștia vor prefera mereu să aibă parte de cuvinte clare, pentru ca lumea să fie una sigură.
În experimentul menționat, stăpânii câinilor au arătat mai întâi către un recipient cu mâncare spre care câinii fug imediat, apoi către un recipient fără mâncare, la care câinii nu se grăbesc să se ducă, dar sunt păcăliți să se apropie totuși. Se știa dinainte că un câine va alerga către obiectele arătate de stăpân, deoarece se presupun că aceste suflete înțeleg gesturile umane, care dacă sunt lipsite de constanţă fac animalul să devină nervos și stresat. A treia oară, nici un câine nu s-a mai dus la gestul arătat, deoarece nu mai avea încredere în stăpân. La acest experiment au participat 34 de câini, care au avut aceleași rezultate, potrivit publicației de specialitate Animal Cognition Journal. Concluzia acestui studiu a fost că un câine își folosește cunoștințele obținute anterior pentru a-și da seama dacă o persoană este sau nu de încredere. Mr. Takaoka plănuiește să continue experimentul, dar să-l facă pe lupi, care sunt ruda cea mai apropiată a câinilor, pentru că acest experiment demonstrează științific și cât de curioși sunt câinii în privința lucrurilor noi.
Alte cercetări arată că un câine poate judeca și cum alte persoane interacționează cu stăpânul lui. Într-un experiment stăpânii de câine au cerut cuiva ajutorul, ca mai apoi, persoana respectivă să încerce să ofere câinelui ceva de mâncare, dar câinii nu au primit nimic de la cei care s-au comportat neadecvat și au fost nepoliticoși cu stăpânii lor. În schimb cei care au ajutat sau n-au avut nici o reacție au fost primiți cu brațele deschise.
Un alt studiu, realizat de Neuroscience and Biobehavioural Reviews, susține că un câine citește în mod clar interacțiunea dintre stăpân și străini, pentru că stăpânii au cerut ajutorul a două grupuri de oameni, iar câinii au știut cum să se comporte în societate și i-au evitat pe cei care au răspuns negativ cererii.
S-a dovedit deja că un câine poate citi și înțelege gesturile și mimica oamenilor, dar acum se știu mai multe despre cât de inteligenți sunt câinii în general, deoarece descifrează gesturile și decid dacă să urmeze sau nu regulile sociale. Cu toate acestea, studiile arată că aceste animale trăiesc în prezent, fără să se gândească prea mult la trecut sau viitor.
- Câinii Poliției de Frontieră au traversat sectoare mlăştinoase şi au reţinut infractori. Învingătorii au primit diplome şi cupe
- Cercetătorii au văzut cum se formează o nouă planetă (FOTO)
- Au fost făcuţi primii pași pentru dezvoltarea unui ovar articial, ceea ce ar putea îmbunătăți tratamentele de fertilitate