CONFIRMAT: Preşedintele belarus, Alexandr Lukaşenko, vine în Moldova
Embed:
Președintele Republicii Belarus, Alexandr Lukașenko, va veni în vizită la Chişinău, între 24 şi 25 septembrie. Anunţul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al şefului statului, Vlad Ţurcanu. El a precizat că asupra vizitei, Nicolae Timofti şi Alexandr Lukaşenko au convenit în cadrul ceremoniei de învestire a preşedintelui Ucrainei, Petro Poroşenko.
Lukaşenko va avea întrevederi cu Nicolae Timofti şi cu premierul Iurie Leancă. Ei vor discuta despre relaţiile bilaterale, inclusiv despre schimburile comerciale dintre cele două ţări. Belarus este pe locul şapte la capitolul principalilor parteneri comerciali ai țăriii noastre.
În primele cinci luni ale acestui an, Moldova a exportat în Belarus mărfuri în valoare de peste 43 de milioane de dolari, în creştere cu 27 la sută faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.