Confirmat. Valeriu Zubco a fost la vânătoare pe 23 decembrie, în Pădurea Domnească din Făleşti
Procurorul general, Valeriu Zubco, a participat la vânătoarea din Pădurea Domnească, care a avut loc pe 23 decembrie. Informaţia a fost confirmată pentru Publika TV de către directorul Agenţiei "Moldsilva", Ion Lupu, care a participat şi el la vânătoare.
Totodată, şi Ziarul de Gardă scrie că procurorul general, Valeriu Zubco, şi preşedintele Curţii de Apel Chişinău, Ion Pleşca, au participat la acest eveniment care a avut loc în rezervaţia din Făleşti.
Potrivit publicaţiei, la vânătoare au participat 17 persoane, care au fost împărţite în două echipe. În componenţa primei echipe au făcut parte Valeriu Zubco şi Ion Pleşca, iar în a doua - Gheorghe Creţu, Ghenadie Sajin şi alte câteva persoane din Făleşti.
Împuşcătura s-a produs în preajma grupului al doilea. Imediat, vânătoarea a fost oprită, iar Sorin Paciu a fost transportat cu maşina, nu cu elicopterul, la Spitalul raional Făleşti, iar Valeriu Zubco a anunţat oamenii legii despre incident.
Sursele ZdG, prezente la vânătoare, susţin că, cel mai probabil, Paciu a fost împuşcat prin ricoşeu. Victima a decedat la două zile de la incident, în Spitalul raional Făleşti. Cadavrul bărbatului a fost adus în seara de 26 decembrie la Biserica Sfânta Teodora de la Sihla din Chişinău, iar pe 27 decembrie a fost înmormântat la Cimitirul din strada Armenescă.
Unii experţi susţin că procurorii ce investighează cazul ar trebui să ţină cont de faptul că, în momentul producerii tragediei, la faţa locului erau prezente mai multe persoane. Şi asta pentru că persoanele care au participat la vânătoarea din 23 decembrie 2012 vor face lumină în cazul morţii lui Sorin Paciu.
Social