Conflict sângeros într-un local din Ceadîr-Lunga. Un tânăr, ÎNJUNGHIAT de un bărbat (VIDEO)
Embed:
canal tv
A înjunghiat un tânăr și a fugit de la locul infracțiunii. Vorbim despre un bărbat de 57 de ani, din Ceadîr-Lunga, care a fost reținut de oameni legii, fiind suspectat de huliganism agravat.
Potrivit poliției, în urma unui conflict cu un tânăr, suspectul i-ar fi aplicat acestuia mai multe lovituri cu cuțitul în abdomen și în spate și a plecat de fața locului. Totul s-a întâmplat, ieri, într-un local din Ceadîr-Lunga. Victima de 23 de ani a fost internată în spitalul raional din Ceadîr-Lunga.
Bănuitul a fost reținut pentru 72 de ore și riscă de la 3 până la 7 ani de închisoare.