Confort pentru cei care vor să doarmă la birou. S-a inventat perna-struţ
foto: www.rtv.net
Fiecare din noi, măcar, o singură dată şi-a dorit să lase activităţile la o parte şi să aţipească pentru câteva clipe, chiar dacă se află la muncă. În momentele în care îți dorești pur și simplu să pui capul pe birou și să tragi un pui de somn, poți apela la perna-struț, scrie adevarul.ro.
Perna magică este prevăzută cu orificii speciale unde îți poți introduce mâinile, pentru a le ține la căldură, și capul, astfel încât zgomotele să nu te deranjeze.
E este concepută, de asemenea, cu orificii pentru gură și nas, așa că nu există pericol de sufocare. Aceasta poate fi cumpărată din Marea Britanie la prețul de 60 de dolari, urmând ca apoi să coste 75 de dolari.