Confruntare românească în sferturile Openului de la Madrid. Simona Halep se va întâlni cu Irina Begu
Simona Halep s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA de la Madrid. Tenismena din România a eliminat-o din competiţie pe Timea Bacsinszky.
Halep, a şasea favorită a competiţiei, s-a impus în două seturi, cu scorul de 6-2 6-3, într-un meci care a durat o oră şi 12 minute.
Halep a câștigat trei dintre cele patru partide disputate împotriva tenismenei din Elveţia.
În urma calificării în sferturi, Halep și-a asigurat un cec de 114.560 euro și 215 puncte WTA. În această fază a competiţiei, Simona Halep va juca împotriva altei sportive din România, Irina Begu.
Aceasta a eliminat-o în optimi pe Christina McHale din SUA cu scorul de 6-7 6-4, 6-4.
Câştigătoarea din 2015 a turneului, Petra Kvitova a părăsit competiţia, fiind învinsă de australianca Daria Gavrilova. Tenismena din Cehia a pierdut în două seturi, scor 3-6 4-6.
Gavrilova va juca în sferturi cu Louisa Chirico din Statele Unite. Aceasta s-a calificat în acestă fază a concursului după ce adversara sa din optimi, Viktoria Azarenka s-a retras din cauza unei accidentări la spate.
- Ghinion pentru Simona Halep. Tenismena a fost eliminată din sferturile competiţiei Indian Wells
- Victorie! Simona Halep s-a calificat în optimile turneului de la Miami
- VICTORIE! Simona Halep s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Miami
- Surprizele din turneul de tenis de la Miami continuă. Simona Halep a fost eliminată
- WTA nu a găsit probe care să susțină acuzațiile că Garcia ar fi jignit-o pe Irina Begu
- ÎMBUCURĂTOR! Simona Halep s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA de la Madrid