CONFRUNTARE SPIRIDON - LUCESCU. Tricolorii vor întâlni Turcia în preliminariile CM-2020
Meciurile dintre echipele naţionale de fotbal ale Republicii Moldova şi Turciei în preliminariile campionatului european de fotbal din 2020 vor avea o conotație specială.
Cele două echipe reprezentative sunt conduse de foştii colegi de la clubul ucrainean Şahtar Doneţk - Alexandru Spiridon şi Mircea Lucescu.
Pe parcursul a 12 ani, Lucescu a stat la timona "minerilor", iar Spiridon a muncit cot la cot cu el, fiindu-i secund. Sub bagheta lor, Şahtar a intrat în posesia a 8 titluri, 6 Cupe și 7 Supercupe în Ucraina, la nivel național, iar în sezonul 2008/2009 a cucerit și un trofeu internațional, Cupa UEFA.
Apoi, în sezonul 2016/2017, cei doi s-au mutat în tandem la Sankt-Petersburg, unde au antrenat clubul Zenit.
Acum Lucescu și Spiridon se vor afla față în față, ca adversari, iar multă lume bună din fotbalul moldovenesc este de părere că echipa națională a Turciei nu este un adversar de neînvins pentru ”tricolorii” noștri.
"Un elev vrea să-şi depăşească profesorul, de acea sunt sigur că meciul va fi foarte interesant. Ambii antrenori se cunosc foarte bine, probabil ca pe cele cinci degete de la o mână. Nu cred că unul altuia poate să-i ofere vreo surpriză. Dar de ce nu? Am vrea să furnizăm o surpriză în aceste meciuri şi să obţinem rezultate bune", a spus Dragoș Hâncu, vicepreşedinte FMF.
"Fiecare dintre ei are obiectivul său personal, care este legat de echipă. Fiecare va încerca să demonstreze că este capabil să conducă echipa naţională. Înainte de meci vor fi spuse cuvinte frumoase unul faţă de altul, însă cu începerea jocului fiecare va lupta pentru echipa sa", a spus fostul internațional Radu Rebeja.
"Cunoaşte foarte bine filozofia, sistemul de joc al lui Mircea Lucescu. Alta e întrebarea. Cum vom reuşi să destabilizăm acest sistem... Echipa Turciei este acum în formare, o echipa tânără", a spus fostul internațional, Alexandru Guzun.
Cele două partide dintre echipele naționale ale Republicii Moldova și Turciei sunt programate pentru 25 martie la Eskișehir și 10 septembrie la Chişinău.
Din grupa H, pe lângă Republica Moldova și Turcia, mai face parte campioana mondială Franţa, precum și Islanda, Albania şi Andorra.
Toate meciurile "tricolorilor" în preliminariile pentru EURO-2020 vor fi transmise în direct la CANAL 3 și PRIME TV.
- Borussia Dortmund a pierdut meciul cu Fortuna Dusseldorf. Zimmer a marcat un gol fabulos
- ROBINHO, COLEG CU EPUREANU. Fotbalistul brazilian s-a înţeles cu Istanbul Başakşehir
- DUELUL GENERAȚIILOR. Competiția a fost câștigată de echipa FC Zimbru 1996
- DIAVOLII ROȘII ȘI-AU REVENIT. Manchester United a învins cu 4-1 pe Bournemouth