Confruntări violente între forţele de ordine şi islamişti în Tunisia
Cel puţin o persoană a murit, iar alte 15 au fost rănite în timpul confruntărilor violente între forţele de ordine şi islamişti din capitala tunisiană. Nici în Liban situaţia nu a fost mai liniştită. Doi oameni au fost ucişi, iar alţi 10 au fost grav răniţi în urma confruntărilor dintre minoritatea religioasă a alawiţilor şi cea a suniţilor.
Ciocnirile au izbucnit după ce, săptămâna trecută, autorităţile au interzis organizarea congresului unei mişcări radicale religioase. Evenimentul, la care urmau să participe mii de oameni, a fost calificat de autorităţi drept un pericol pentru societate.
Susţinătorii formaţiunii, înfuriaţi de această decizie, au aruncat cu pietre în forţele de ordine, iar acestea au ripostat cu gaze lacrimogene. Mişcarea salafistă, care susţine deschis organizaţia teroristă Al-Qaeda, este considerată una dintre cele mai radicale grupuri islamice care au apărut în Tunisia după revoluţia din 2011.
Oraşul Tripoli a fost scena unor confruntări armate violente între minoritatea religioasă a alawiţilor şi militanţii suniţi. În încercarea de a opri violenţele, armata libaneză a intervenit cu mai multe maşini blindate. Confruntările interreligioase din Tripoli au devenit frecvente odată cu izbucnirea conflictului sirian, acum doi ani.
Militanţii suniţi susţin mişcarea care luptă pentru îndepărtarea preşedintelui sirian de la putere, iar alawiţii libanezi fac parte din ramura religioasă a şiiţilor unde se regăseşte şi liderul de la Damasc.
- Violenţe în Armenia. Aproape 12.000 de oameni au protestat faţă de învestirea preşedintelui Serj Sarkisian
- Proteste stradale violente în Chile. Peste 250.000 de studenţi cer reformarea sistemului de învăţământ
- Cel puţin 21 de oameni au murit în urma unor violenţe care au avut loc în nord-vestul Chinei
- Violenţe în Bangladesh: Cel puţin 22 de persoane au murit, iar alte 100 au fost rănite
- Proteste anti-guvernamentale în Turcia: Cel puţin trei persoane au fost rănite