Confuzie în privinţa vaccinării cu doza booster. Edilul Capitale i-a încurajat pe toţi să se imunizeze cu a treia doză. Responsabilii spun altceva
sursa foto: publika.md
Confuzie în privinţa vaccinării cu doza booster. Edilul Capitalei, Ion Ceban, i-a încurajat pe toţi să se imunizeze anti-COVID-19 cu cea de-a treia doză.
''Încurajăm în continuare toţi locuitorii şi oaspeţii municipiului să se vaccineze cu doza unu, cu doza doi dar chiar şi de astăzi 29 noiembrie cu revaccinarea cu doza trei. Regulile rămân la fel, veniţi în orice punct de vaccinare din Capitală şi pot să se vaccineze.''
Responsabilii din sănătate spun că acest lucru nu este posibil: deocamdată se pot vaccina doar cei peste 60 de ani şi persoanele care fac parte din categoriile cu risc sporit de infectare - angajaţii medicali, asistenţii sociali şi poliţiştii.
''Să-şi ia responsabilitatea primarul care a venit cu asemenea declaraţii. Am menţionat şi anterior că schemele pentru doza booster se bazează pe evidenţe acumulate de grupul de experţi internaţionali. Noi astăzi nu avem careva recomandări pentru populaţia generală', a declarat secretarul de stat de la Ministerul Sănătății.
Cei de la Centrul Municipal de Vaccinare spun că sunt nevoiţi să refuze zilnic imunizarea a zeci de persoane care nu fac parte din categoriile aprobate de Ministerul Sănătăţii.
''Zilnic se apropie persoane care doresc să-şi facă doza booster, majoritatea persoanelor, pur şi simplu nu întrunesc condiţiile ordinului de aia sunt respinse şi nu-şi fac vaccina. Practic, până la 5-8-10 persoane pe zi se adresează, ulterior sunt refuzate.''
Echipa noastră de filmare a surprins un astfel de moment chiar în timpul realizării reportajului.
''-Domnul primar a spus că orice cetăţean să vină la doza booster.
- Noi avem indicaţii de la Ministerul Sănătăţii care deocamdată nu putem să facem. Când va fi hotărârea că se permite, o să vă facem.
- Până la urmă, dacă vin mâine, pot să mă vaccinez sau nu?
- Deocamdată nu avem vaccin. Când o să avem vaccin poate va fi şi un ordin nou. Deocamdată nu vă pot spune precis.''
Cale întoarsă fac şi cei care nu au împlinit 6 luni de la doza a doua.
''Am venit pentru doza booster şi nu se ajung câteva zile până la jumătate de an şi o să vin mai târziu.''
''La mine, în 7 decembrie se împlineşte jumătate de an. Şi nu fac. Cred că nu este corect. Am aproape jumătate de an de la vaccinarea completă.''
Potrivit datelelor ANSP, doar 27 la sută din populaţia ţării e vaccinată cu schema completă.