Congresul Organizaţiilor Neguvernamentale cere demisia Mitropolitului Moldovei, ÎPS Vladimir
Demisia Înalt Prea Sfinţitului Vladimir. Aceasta este solicitarea Congresului Organizaţiilor Neguvernamentale, care îl acuză că a transformat Biserica într-o locomotiva electorală a Partidului Umanist. Unul dintre membrii Congresului, liberal-democratul Feodor Ghelici, spune că Mitropolitul l-a trădat pe Dumnezeu atunci când a decis să susţină partidul condus de Valeriu Pasat.
Reprezentanţii societăţii civile condamnă şi faptul că Mitropolia Moldovei insistă pentru referendumul privind predarea obligatorie în şcoli a "Bazelor Ortodoxiei".
Mitropolia Moldovei nu a comentat deocamdată acuzaţiile lui Ghelici. Anterior, membrii Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova şi-au exprimat sprijinul pentru constituirea unui partid condus de fostul şef al Serviciului de Informaţii şi Securitate, Valeriu Pasat.