Consecințele ploii de noaptea trecută: zeci de localități, deconectate de la energia electrică
45 de localități din centrul și sudul țării au rămas fără energie electrică în urma precipitațiilor și vijeliei de noaptea trecută. Cel mai afectat este raionul Cimișlia unde 16 localități au rămas parțial sau total fără curent.
Potrivit furnizorului de energie electrică, la ora 6:00 erau afectate doar 25 de sate, însă către ora 9:00, din cauza ploilor și a vântului puternic, numărul acestora aproape s-a dublat.
Condițiile meteo nefavorabile complică și activitatea echipelor de intervenție care nu pot reconecta localitățile la rețeaua de energie electrică. Meteorologii au emis o avertizare cod galben de vreme instabilă ce a intrat în vigoare aseara și este valabilă până azi la ora 20:00.
În această perioadă, pe teritoriul țării se vor înregistra averse însoţite de descărcări electrice, grindină şi vijelie. Vântul va sufla în rafale de peste 70 de kilometri pe oră, iar pe alocuri cantitatea de precipitaţii va ajunge la 35 de litri pe metru pătrat. În zilele următoare cerul va fi variabil. Temperaturile vor oscila ziua între 24 și 32 de grade.