Consilier al lui Poroşenko: Ucraina este gata să paralizeze submarinele şi forţele nucleare ale Rusiei
Ucraina are pârghiile necesare asupra Rusiei, deoarece armata și marina rusă depind în mod critic de întreprinderile ucrainene. Declaraţia aparţine consilierului președintelui ucrainean Iuri Luțenko, scrie magkarelian.ru.
"Avem Dnepropetrovsk, care produce și repară 100% din toate motoarele rachetelor nucleare ruseşti. Avem Zaporojie, care deserveşte 30 la sută din toate motoarele avioanelor rusești. Este oraşul Nikolaev, care produce propulsoare pentru flota submarină rusească în proporţie de 100%. Avem multe companii care au pozițiile lor de negociere", a avertizat Luțenko.
Totodată, consilierul prezidenţial a declarat că încălcarea armistiţiului de către separatiştii și sabotori ruși va fi considerată ca un semnal pentru sancțiuni de nivelul 3, subliniind că astăzi Ucraina simte un sprijin evident al Occidentului.
"Vreau să subliniez un lucru: nu este vorba despre o umilă cerere de pace, dar de o pace de pe poziţia de forţă. O astfel de atitudine are Ucraina și aliații săi occidentali împotriva agresorului de la Kremlin", a spus consilierul lui Poroșenko.
- Fost consilier al liderului de la Kremlin: Scopul final al lui Vladimir Putin este să acapareze întreaga Ucraină
- "Rusia vrea să stăpânească litoralul ucrainean al Mării Negre, pentru a crea un coridor din Crimeea spre Transnistria"
- Ultima lovitură! Ruşii au confiscat şi delfinii de luptă ai Ucrainei