Consilier din CMC: Să spunem la revedere microbuzelor! Trebuie să trecem la transport municipal, aşa cum este în UE
Primăria municipiului Chişinău trebuie să se debaraseze de microbuzele din Capitală. Mai mult, Primăria a exploatat prea mult acest tip de transport sălbatic. Declaraţiile aparţin consilierului municipal Sandu Grecu.
"Primăria trebuie să treacă la transport municipal, aşa cum este în Uniunea Europeană. Circulaţia cu microbuzul a început într-o perioadă de tranziţie, însă această perioadă s-a lungit, iar Primăria nu a făcut nimic în acest sens. Au exploatat acest transport sălbatic şi acum avem haos în oraş. Este timpul să spunem la revedere acestui mijloc de transport", a declarat Sandu Grecu.
Alesul local a mai spus că majorarea preţului pentru o călătorie cu microbuzul până la 5 lei este nejustificată.
"La mijloc sunt interesele, deoarece se câştigă bani foarte buni, necontabilizaţi. Şi nu mă refer la şoferi, ci la acei care stau în spatele lor, la stăpânii, care stau cu mâna pe unt", a mai adăugat consilierul liberal-democrat Sandu Grecu.
Publika.md menţionează că mai multe rute de maxi-taxi nu au ieşit, astăzi, pe linie. Într-un demers adresat autorităţilor publice locale, transportatorii privaţi au anunţat că este vorba despre liniile de microbuz numărul 116, 124, 136, 160, 173, 178, 186 şi 192. De asemenea, liniile 115, 120, 129, 148, 174, 184, 189 şi 190. Potrivit reprezentanţilor Primăriei, nici microbuzele 109, 110, 113, 122, 123, 135, 157 nu vor ieşi. Zilnic, peste 1.800 de microbuze transportă călători, în Capitală.