Consilieri municipali: Contractul privind amenajarea parcărilor a fost semnat în condiţii netransparente şi cu încălcarea legii
Contractul public-privat semnat de primăria Capitalei și firma austriacă privind amenajarea parcărilor a fost încheiat în condiţii netransparente şi cu încălcarea legii.
De această părere sunt majoritatea consilierilor municipali. Aceștia susțin că documentul este unul dubios și ar fi adus prejudicii bugetului municipal.
Socialiștii spun că documentul a fost semnat fără ca aleșii municipali să-și dea acceptul şi cred că viceprimarul Capitalei, Nistor Grozavu, şi-ar fi depășit atribuțiile de serviciu.
"Eu sper că până la urmă se va ajunge la principalul beneficiar, va fi scoasă la iveală schema și vom vedea unde ajung banii", a afirmat consilierul PSRM, Gaik Vartanian.
De aceeași părere sunt și consilierii PPEM, care spun că nici nu au văzut contractul.
"Sperăm că perchezițiile care au avut loc astăzi vor aduce la bun sfârșit, că nu vor fi, în mare parte cum s-a făcut și până acum, persoanele le vedem mai departe în funcție, cel puțin cetățenie să aibă o claritate foarte clară", a comunicat președintele fracțiunii municipale PPEM, Ruslan Codreanu.
Şi consilierii comunişti cred că acest contract prejudiciază bugetul municipal.
"Primăria a luat obligațiuni pe care nu poate să le îndeplinească. De exemplu, primăria are obligațiuni să dea voie subcontractorului să blocheze roțile automobilelor, să evacueze autovehiculele", a menționat președintele fracțiunii municipale PCRM, Vasile Chirtoca.
Singurii care cred că viceprimarul este nevinovat sunt consilierii PL.
"Nu ar trebui să fie nereguli la semnarea contractului. Este un dosar, dar nu înseamnă că este o neregulă", a afirmat consilierul PL, Iurie Topală.