Consilierii din Soroca au votat pentru un nou statut al oraşului VIDEO
Consilierii din Soroca vor mai multă autonomie faţă de raion. 14 aleşi locali au votat în şedinţa de astăzi a Consiliului pentru statutul de oraş de importanţă republicană. Iniţiativa a venit din partea primarului oraşului Soroca şi a fost susţinută doar de consilierii PCRM şi unul neafiliat.
Potrivit primarului din Soroca, Elena Bodnarenco, în perioada anilor 1998-2003 oraşul a avut statut de municipiu, iar consilierii se gândesc să reîntoarcă acest statut. Astfel, în 2010, foştii consilieri au solicitat autorităţilor centrale modificarea statutului, dar fără niciun răspuns. Actualul Consiliu orăşănesc a revenit la această idee. Potrivit primarului, cu trecerea timpului autorităţilor locale le sunt reduse atribuţiile tot mai mult fiindu-le îngrădit astfel dreptul de a se dezvolta din surse proprii. Astfel, Bodnarenco susţine că odată cu obţinerea acestui statut, oraşul va putea gestiona mai multe direcţii din domeniul social-economic, dar şi instituţii culturale.
Proiectul de decizie nu a fost susţinut de toţi consilierii. Democraţii s-au abţinut de la vot şi şi-au motivat opţiunea prin faptul că formula de "oraş de importanţă republicană" nu există în legislaţie. Comuniştii le dau replica şi spun că vor veni cu propunerea către parlamentari să introducă noţiunea în actuala redacţie a legii privind administraţia publică locală. La rândul lor, liberal-democraţii au refuzat să voteze. Şi asta pentru că ei sunt nemulţumiţi că iniţiativele primarului comunist au mereu prioritate. Liberal-democraţii însă optează pentru statutul de municipiu.
Primarul din Soroca susţine că noul statut va delimita bugetul oraşului de cel raional.
"În oraşul Soroca sunt colectate în jur de 90% din impozitul pe venit, dar cât trebuie să rămână în bugetul oraşului, decide Consiliul raional. Pentru anul curent, consliul raional a decis numai 20% din impozitul pe venit rămâne în bugetul oraşului Soroca", susţine Bodnarenco.
Consilierii democraţi s-au abţinut de la vot, deşi spun că oraşul ar avea nevoie de acest statut.
"Dacă ar fi de însemnătate republicană, noi am avea dreptul la aprobarea independentă a bugetului, fără a ţine cont de preferinţele bugetului raional", consideră consilierul PD Sergiu Drăgan.
Consilierii liberal-democraţii insistă pe faptul că oraşul trebuie să aibă statut de muncipiu.
"Toate întrebările sunt introduse şi rezolvate după iniţiativa şi propunerile primarului, absolut tot. Toate iniţiativele care vin din partea PLDM pozitive, toate sunt stopate. Trebuie să devenim un municipiu", afirmă preşedintele fracţiunii PLDM din Consiliul raional Soroca, Alexei Procopie.
Solicitarea de a conferi oraşului Soroca mai multă autonomie este criticată şi de deputaţii liberal-democraţi.
"Este o pistă falsă. Nu este o abordare corectă, nu putem reveni la ceea ce a fost în perioada sovietică, fiindcă colectivităţile locale şi oraşul Soroca şi celelalte trebuie să aibă doar acea autonomie care reiese din Carta Europeană şi din Consituţia Republicii Moldova", a declarat vicepreşedintele Comisiei pentru Administrare Publică, Iurie Ţap.
Se pare, însă, că opinia deputaţilor PLDM nu este împărtăşită de şeful lor de partid. Vlad Filat a declarat, astăzi, într-un interviu pentru agenţia "Moldpres", că Soroca, ca şi oraşele Ungheni, Cahul şi Orhei, ar trebui să aibă statut de municipiu.