Consilierii PCRM şi PSRM nu renunţă! Astăzi urmează să examineze chestiunea privind organizarea unui referendum pentru demiterea lui Chirtoacă
Consilierii locali din Chişinău revin la subiectul demiterii primarului general al Capitalei, Dorin Chirtoacă. Pe ordinea de zi a şedinţe de astăzi a Consiliului Municipal este inclusă chestiunea privind organizarea unui referendum în acest sens. Iniţiativa de a-l demite pe Chirtoacă a venit de la comunişti şi socialişti.
Aleşii comuniştii şi socialiştii îl acuză pe Dorin Chirtoacă de promovarea unei politici degradante în Chişinău. Chirtoacă afirmă, însă, că este vorba despre o abordare diletantă din partea formaţiunilor respective. Pentru ca referendumul local privind revocarea primarului să fie iniţiat de Consiliul Municipal Chişinău, decizia trebuie să fie votată de cel puţin două treimi din numărul consilierilor municipali, adică de 34 de aleşi.
În prezent, cel mai numeros grup în CMC este al comuniştilor, care deţin 23 de mandate din 52. Urmează liberalii cu 14 aleşi, şi PLDM cu şapte consilieri. Socialiştii au doi consilieri, iar democraţii - unul singur. Încă patru aleşi locali sunt neafiliaţi.