Consilierii PD şi PLDM din Orhei au semnat Acordul de constituire a Coaliţiei Pro-Europene
Prima coaliţie pro-europeană la nivel local a fost formată, astăzi, la Orhei. Pe document şi-au pus semnătura cei nouă consilieri democraţi şi 11 aleşi liberal-dempocraţi.
Prezenţi la eveniment, liderii celor două formaţiuni, Marian Lupu şi Vlad Filat, susţin că acordul va contribui la o mai bună conlucrare la nivel local, dar şi la o cooperare mai strânsă cu puterea centrală.
"Ceea ce se întâmplă astăzi, aici, nu este un sfârşit. Este un început al unei etape din cele mai importante, a realizărilior, rezultatelor. Este firesc ca în cadrul oricărei guvernări de coaliţie să fie viziuni diferite, accente diferite, dar contează cel mai mult capacitatea acestei construcţii de a genera compromisuri", a spus Marian Lupu.
Politicienii au subliniat că iniţiativa aparţine aleşilor locali şi că semnarea acestui Acord reprezintă încă un pas pentru consolidarea Coaliţiei ProEuropene.
"Această decizie a fost luată de domniile voastre aici, la Orhei. Noi ne bucurăm că aţi ajuns la acest deznodământ. Sper că din acest moment va fi o colaborare şi mai strânsă cu puterea centrală", a declarat Vlad Filat.
O alianţă similară va fi creată mâine la Ialoveni.
- Deputaţii din noua alianţă de guvernare îşi propun să elaboreze o lege a coaliţiei
- Reprezentanţii Coaliţiei Pro-Europene se întrunesc în şedinţă. Ce vor discuta guvernanţii
- Ghimpu nu renunţă: Procesul continuă, voi demonstra ilegalitatea semnăturii lui Hadârcă de pe Acordul de constituire a coaliţiei de guvernare