Consilierul preşedintelui român pentru politică externă: Dmitri Rogozin este un politician TOXIC
Reprezentantul Kremlinului la Tiraspol, vicepremierul rus Dmitri Rogozin, este un politician toxic pentru soluţionarea conflictului transnistrean. Declaraţia aparţine consilierului preşedintelui român pentru politică externă, Iulian Chifu.
Într-un interviu acordat portalului kommersant.md, el a declarat că numirea lui Rogozin în această funcţie, a dus la presiuni asupra formatului de negocieri, la rigidizarea poziţiilor Tiraspolului şi la limitarea voinţei şi a libertăţii de negociere a autorităţilor separatiste. "Ca orice personalitate agresivă, grobiană şi extrem de vocală, în fugă după publicitate, este contraindicat în zone de conflict unde e nevoie de fineţe, nuanţe, tactici şi înţelegerea celor aflaţi faţă în faţă. Mai nou am văzut că a plecat şi în balcanii de Vest să se bage în conflictele de acolo şi să strice climatul de negociere dintre Belgrad şi Pristina", menţionează Chifu.
Potrivit acestuia, Rogozin este coşmarul Ministerului Afacerilor Externe rus: "Bănuiesc că măcar doi diplomaţi stau în urma sa, comunică, dau explicaţii şi nuanţează toate afirmaţiile sale neconforme cu dreptul internaţional şi cu poziţia principială a Federaţiei Ruse de susţinere a suveranităţii, independenţei politice şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova. Dar e dreptul suveran al Federaţiei Ruse să atribuie politicienilor săi diferitele mandate de reprezentare externă".
Dmitri Rogozin a fost numit reprezentantul preşedintelui rus în regiunea transnistreană în luna martie a acestui an. Atunci Ministerul de Externe de la Chişinău s-a arătat nemulţumit, deoarece candidatura oficialului nu a fost discutată în prealabil cu autorităţile de la Chişinău.