Consiliul comunei Zîmbreni din raionul Ialoveni ar putea trece sub jurisdicţia Primăriei Chişinău
Consiliul comunei Zîmbreni din raionul Ialoveni a aprobat o decizie privind iniţierea procedurii de ieşire a localităţii din componenţa raionului şi trecerea în jurisdicţia Primăriei Chişinău. O decizie în acest sens a fost aprobată recent în unanimitate de către consilierii locali. Primarul comunei susţine că localitatea este neglijată şi nu mai primeşte intenţionat bani din bugetul raional din considerente politice. Astfel, Chişinăul ar putea oferi posibilităţi mai mari pentru dezvoltarea comunei.
De cealaltă parte, locuitorii au păreri împărţite şi nu ştiu dacă să ia sau nu în serios această iniţiativă.
Potrivit primarului comunei Zîmbreni, Daniel Ţonu, în 24 februarie Consiliul Raional Ialoveni a aprobat câteva decizii prin care mai multe localităţi au primit bani pentru realizarea proiectelor. Zîmbreniul nu ar fi primit însă nici un leu, deşi comuna are nevoie de finanţare pentru reparaţii, la Casa de Cultură, la liceu şi la Centrul Medical.
"Cum să înţeleg eu şi cum să înţeleagă zîmbrenenii dacă de la Fondul Rutier anul acesta s-au împărţit peste 12 milioane de lei, iar comunei Zîmbreni nu i-a revenit nimic. Toţi banii se alocă primarilor de la PAS şi dacă nu, este consilierul de la PAS din localitatea dată", a spus primarul comunei Zîmbreni, Daniel Ţonu.
Astfel, la scurt timp, 11 din cei 13 consilieri au aprobat o decizie prin care Primăria Zîmbreni a fost împuternicită să înceapă discuţiile privind trecerea localităţii sub jurisdicţia municipiului Chişinău. Ideea nu este una nouă şi a mai fost discutată în anii 2000.
"Peste 80 de procente de locuitori ai comunei Zîmbreni lucrează în Chişinău. Vom pregăti documentele necesare pentru a le înainta către Guvernul Republicii Moldova. Dacă va fi nevoie de petrecut referendum sunt convins că majoritatea absolută, peste 70 de procente de locuitori ai comunei Zîmbreni vor vota pentru aceasta", a declarat primarul comunei Zîmbreni.
Conducerea raionului Ialoveni respinge acuzaţiile. Vicepreşedintele raionului, Galina Tonu, susţine că puţinii bani care sunt se împart pe proiecte concrete şi în funcţie de cele mai urgenţe, şi nu după criterii politice.
"Au fost deprinşi să li se dea lor ce au vrut, dar noi avem grijă de toate primăriile şi acolo unde o să fie nevoie o să ajutăm pe toţi. Abia este la începutul anului, noi nu putem să alocăm acum toţi banii. Îmi pare rău de ceea ce face dumnealui, dar părerea mea este că oleacă şi oamenii sunt duşi în eroare, nu cred eu că municipiul Chişinău foarte repede o să accepte să îşi înoiască Primăria cu o localitate", a menționat Galina Tonu, vicepreşedintele raionului Ialoveni.
Locuitorii din Zîmbreni au păreri împărţite despre iniţiativa Consiliului Local:
"Noi am vrea să fim mai aproape de Chişinău, am vrea lucrul acesta. Noi una, două, faci un pas şi la Chişinău".
"Nu a întrebat pe nimeni el, primarul trebuie să întrebe oamenii ce fac. Ar fi bine, dar nu suntem mărginaşi cu Chişinăul".
"Cu Chişinăul vrem, nu cu Ialoveniul, nu ne aranjează pe noi. - De ce? -De atâta".
"Nu am fost niciodată cu Chişinăul. Erau judeţele acelea şi tot aşa era. Sunt bani bine, nu sunt bani, nu-s. Nici de la Chişinău, nici de la Ialoveni. Dar când sunt, poftim...".
"Cine dă cel mai mult cu acela cel mai bine, aşa-i Andrei? Cine dă mai mult acela. Numai să fie bine, nu rău, că suntem sătui de atâta răutate".
Şi dacă unii iau în serios iniţiativa, alţii cred că la mijloc sunt doar dispute politice: "Au nişte divergenţe, neclarităţi probabil că sunt motivate, sunt lucruri politice care noi practic nici nu le cunoaştem, de pe reţelele de socializare am aflat. Nu o să fim cu Chişinăul, e imposibil".
Decizia privind modificarea subordonării administrative a unei localităţi trebuie luată de Guvern. Primăria Chişinău nu a venit, deocamdată, cu o reacţie în acest sens, iar purtătorul de cuvânt al Guvernului, Anastasia Taburceanu, a declarat că va reveni ulterior cu un comentariu. În comuna Zîmbreni din raionul Ialoveni locuiesc aproximativ 2 700 de oameni.