Consiliul de Securitate ONU cere investigaţie internaţională în cazul avionului prăbuşit
Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite cere iniţierea unei anchete internaţionale independente, obiective şi transparente în cazul avionului de pasageri prăbuşit în estul Ucrainei.
Consiliul de Securitate evidenţiază necesitatea ca toate părţile să aibă acces imediat la locul prăbuşirii, pentru obţinerea datelor necesare în anchetă. Totodată, membrii au precizat că, dacă se va demonstra că avionul a fost doborât, vinovaţii vor trebui aduşi în faţa instanţei şi condamnaţi.
În cadrul unei şedinţe extraordinare ce a avut loc astăzi, reprezentanţii membrilor Consiliului de Securitate ONU au menţionat că Rusia trebuie să facă paşi concreţi pentru detensionarea situaţiei din regiune. Aceştia au spus că dacă criza va continua consecinţele vor fi extrem de grave, iar conflictul se poate extinde şi în alte părţi ale globului.
Ucraina a anunţat că deţine dovezi că armamentul a fost furnizat din Federaţia Rusă şi această tragedie nu ar fi avut loc dacă aceasta nu ar fi susţinut separatiştii.
Înainte de începerea şedinţei reprezentanţii membrilor Consiliului de Securitate ONU au păstrat un moment de reculegere în memoria celor 298 de victime ale accidentului aviatic din estul Ucrainei.