Consiliul Mondial al FIA a adoptat noile reguli pentru Formula 1
Consiliul Mondial al FIA şi-a dat acordul final pentru o serie de schimbări în regulamentul Formulei 1 pentru sezonul 2015. Cele mai multe propuneri făcute de Grupul de Strategie au fost adoptate, însă din noul regulament lipsesc măsurile drastice pentru reducerea costurilor solicitate de echipele mici din competiţie.
Consiliul Mondial al Federaţiei Internaţionale de Automobilism s-a reunit în localitatea germană Munchen pentru a ratifica o serie de propuneri făcute de echipele de top din cadrul Grupului de Strategie pentru sezonul 2015 al Formulei 1.
În noul regulament se spune că un pilot va putea utiliza patru motoare pe parcursul unui sezon fără să fie penalizat. Vor fi permise cinci motoare, la fel ca în acest an, numai dacă sezonul 2015 va avea peste 20 de curse;
O altă regulă este penalizarea pentru schimbarea integrală a unei unităţi de propulsie.
Regulamentul parc ferme a fost înăsprit. Echipele nu vor mai putea lucra la monoposturi după startul ultimei sesiuni de antrenamente, în loc de startul calificărilor.
Noul regulament presupune doar două sesiuni de teste de câte două zile în timpul sezonului în loc de patru sesiuni, iar jumătate dintre zile trebuie alocate tinerilor piloţi.
De asemenea, FIA a decis ca, începând de anul viitor, modificările de regulament să poată fi decise fără acordul unanim al echipelor până cel târziu pe 1 martie, în loc de 30 iunie, cum se întâmplă în prezent.