Consiliul Musulman din Marea Britanie cere guvernului să finanţeze securitatea moscheilor
Consiliul Musulman din Marea Britanie, cea mai mare asociaţie a musulmanilor din ţară, a cerut luni guvernului să contribuie la finanţarea securităţii moscheilor, în contextul 'unui sentiment palpabil de teamă' după atacurile de vineri de la Christchurch, Noua Zeelandă, în care un extremist de dreapta australian a ucis 50 de musulmani în două moschei, scrie agerpres.ro.
Consiliul Musulman a anunţat că îi va scrie premierului conservator Theresa May pentru a solicita acordarea unei finanţări similare celei de 14 milioane de lire sterline (19 milioane de dolari) anual furnizate pentru securitatea celor în jur de 400 sinagogi şi şcoli evreieşti.
În scrisoare, Harun Khan, secretarul general al Consiliului, îi va cere şefei guvernului să 'demonstreze un sprijin echivalent pentru comunităţile musulmane'.
Avertizând asupra riscului unor atacuri prin imitaţie, 'mai ales într-un climat în care constatăm acum pe deplin ascensiunea extremei drepte', el subliniază că 'un angajament pe termen lung care să asigure un sprijin similar pentru comunităţile musulmane ca şi pentru comunităţile evreieşti este absolut esenţial în aceste vremuri tulburi în care întâmpinăm dificultăţi să menţinem echilibrul între necesitatea securităţii şi dorinţa noastră de deschidere în continuare'.
După atacurile de vineri de la Christchurch, Consiliul Musulman, care reprezintă peste 500 de moschei şi instituţii musulmane din Marea Britanie, a criticat guvernul May pentru că nu a adoptat o definiţie a islamofobiei, recomandată de un comitet parlamentar transpartinic în noiembrie.
Un politician musulman marcant din Partidul Conservator a îndemnat, de asemenea, la 'un moment de autoreflecţie din partea politicienilor în legătură cu impactul pe care îl au asupra discursului public despre musulmani'. 'Defăimarea musulmanilor este tot mai mult acceptată ca normală', a scris Sayeeda Warsi, membră a Camerei Lorzilor, pe Twitter.
Cel puţin două atacuri de stradă antimusulmane au fost raportate la Londra în weekendul trecut.
- DETALII ÎNSPĂIMÂNTĂTOARE scoase la iveală despre atacatorul din Noua Zeelandă care a ucis 49 de oameni
- UE va exclude Marea Britanie automat în iulie dacă britanicii nu participă la scrutinul european
- Facebook a şters UN MILION de videoclipuri cu atentatul de la Christchurch, care a luat viaţa a 50 de oameni
- Un tânăr de 18 din Noua Zeelandă REŢINUT pentru că preluat transmisiunea ÎN DIRECT a masacrului din Christchurch