Consiliul Superior al Magistraturii acceptă reforma lui Efrim, dar are unele "temeri"
Proiectul strategiei de refomare a sistemului justiţiei, elaborat de Ministerul de resort, a fost apropbat de Consiliul Superior al Magistraturii.
Totuşi, preşedintele CSM, Nicolae Timofti, are unele temeri în ceea ce priveşte implementarea cu succes a reformei. Mai mult, el spune că aceasta ar putea avea soarta celei implementate între anii 2001-2009 care, în consecinţă, a generat cele mai multe condamnări ale Republicii Moldova la CEDO.
"Cu regret, acele reforme ale sistemului judecătoresc au născut toate condamnările noastre la CEDO. Vă spun sincer, eu am temeri dacă nu ne clarificăm ce prodceduri vrem să facem noi", a explicat Timofti.
Strategia de reformare a justiţiei va fi supusă, pe 17 august, unei dezbateri finale cu participarea experţilor şi a actorilor implicaţi. Pe 22 august, documentul trebuie să ajungă pe agenda Guvernului, iar ulterior - în Parlament. Obiectivele strategiei sunt eradicarea corupţiei şi sporirea încrederii societăţii în justiţie.
Actualitate