Consiliul Superior al Magistraturii n-are nimic împotrivă ca Procuratura să-l cerceteze pe magistratul din Căuşeni
Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) şi-a dat acordul ca procurorii să pornească o urmărire penală împotriva judecătorului din cadrul Judecătoriei Căuşeni, Dorin Covali.
Procurorul general Corneliu Gurin a declarat că magistratul de la Căuşeni a emis o încheiere ilegală în cadrul unei cauze contravenţionale. Judecătorul ar fi luat cu bună ştiinţă o decizie care nu corespunde realităţii şi în lipsa persoanei vizate în dosar.
Potrivit procurorilor, magistratul a invocat în hotărâre că participantul la proces şi-a retras anumite declaraţii, lucru care nu a fost confirmat. Corneliu Gurin mai susţine că, anul trecut, acest judecător a fost cercetat penal pentru corupere pasivă într-un alt dosar, care, în prezent, a fost remis în instanţa de judecată.
Judecătorul, împreună cu un consultant, ar fi pretins şi primit ilegal de la o persoană tichete pentru alimentare cu 300 litri de motorină şi 100 litri de benzină. Totodată, cei doi ar fi primit şi 500 de lei pentru a soluţiona o cauză administrativă.
Tot astăzi, Consiliul Superior al Magistraturii a amânat examinarea cazului unui alt judecător. Este vorba despre Gheorghe Gorun de la Judecătoria sectorului Râşcani din Capitală. Colegiul disciplinar al CSM a decis eliberarea din funcţie a lui Gorun. Dar magistratul a contestat sancţiunea. Judecătorul este suspectat de emiterea unei decizii ilegale prin care o firmă străină a fost obligată să achite de trei milioane de euro în favoare unei companii din Moldova.
- Încă doi judecători s-au retras din funcţii. CSM a aprobat cererile lor de demisie
- Judecătorul din Comrat care a luat decizii controversate faţă de o instituţie bancară va fi sancţionat
- Judecătorii "raider" vor fi sancţionaţi. Procurorul general şi ministrul Justiţiei dau asigurări că cei vinovaţi vor fi pedepsiţi