Constantin Arbănaş a revenit în campionatul Moldovei
Constantin Arbănaş a revenit în campionatul Moldovei. Românul a semnat un contract pe un an cu Olimpia Bălţi, după ce a stat o perioadă departe de terenul de fotbal. "Vreau ca Olimpia să mă ajute să revin în forma de altă dată", a declarat Arbănaş.
Deşi a plecat de la Hazar Lenkoran în 2011, Constantin Arbănaş nu a putut obţine mult timp transferul de la echipa azeră. Fotbalistul a stat aproape un an departe de gazon.
După ce şi-a rezolvat problemele cu fostul club, Arbănaş a semnat pentru un an cu Olimpia Bălţi chiar înainte de etapa a doua din Divizia Naţională.
"Am făcut acest pas pentru că am vrut să joc. Nu am mai jucat demult şi abia acum mi s-au rezolvat şi mie problemele cu transferul, pe care le-am avut în ultimul an. Acum am drept de joc sută la sută", a declarat fotbalistul.
"Am venit la Olimpia, o echipă tânără, care vrea să obţină performanţă. Sper să-i ajut şi să mă ajute şi ei pe mine să revin la forma în care eram înainte", a mai adăugat acesta.
Constantin Arbănaş are 28 de ani şi cea mai bună perioadă din carieră a petrecut-o la Sheriff. Românul a jucat la Tiraspol între anii 2006-2010, timp în care a devenit de patru ori campion al Moldovei şi a participat la debutul galben-negrilor în grupele Ligii Europa.